Livrare gratuita prin curier rapid pe teritoriul României pentru comezile de peste 90 lei| Livrare prin DHL în Europa

Top 10 chefi în 2021, după numărul de stele Michelin

Stelele Michelin reprezintă, în mod categoric, cele mai înalte distincții la care visează și pentru care se pregătesc și muncesc o viață întreagă, cei mai buni bucătari șefi din marile restaurante ale lumii.

Dar, ce sunt aceste stele Michelin și de ce sunt ele atât de râvnite în industria culinară internațională?

Făcând o scurtă trecere în revistă, este de menționat faptul că istoria acestor prestigioase distincții se leagă de anul 1900 și de gândirea progresistă a fraților Andre și Edouard Michelin, fondatorii brandului francez de anvelope cu același nume. Poate părea destul de ciudat cum o companie care vinde cauciucuri pentru autovehicule a ajuns să modeleze și să dicteze evoluția întregii industrii culinare, însă există o explicație destul de simplă pentru acest fapt. Pentru a-și crește vânzările, frații Michelin au gândit o strategie prin care să încurajeze călătoriile cu mașina prin Franța și au publicat primul ghid gratuit cu sfaturi pentru șoferi, hărți, recomandări de cazare, restaurante și stații de alimentare. În acest fel, cei doi sperau ca tot mai mulți oameni să se simtă motivați să cumpere o mașină pentru a călători, lucru care ar fi dus, desigur, la creșterea cererii de anvelope.

Se pare că cei doi francezi au tras lozul câștigător, ghidul dovedindu-se a fi o strategie foarte inteligentă de marketing, care le-a crescut notorietatea, dar și profiturile. Stelele Michelin au apărut mai târziu, iar din 1930 ghidul a început să întocmească liste de una, două sau trei stele pentru cele mai apreciate restaurante. Sistemul de acordare a stelelor se bazează și acum, la fel ca atunci, pe inspectori complet anonimi, un fel de „mystery shoppers” pasionați de mâncare, cu pregătire și calități reale de observare și evaluare a restaurantelor pe care le vizitează.

Ca o clarificare, stelele Michelin se acordă restaurantului și nu bucătarului, însă, în majoritatea cazurilor chefii sunt și proprietari ai restaurantelor premiate, astfel că devin posesori direcți ai distincțiilor acordate de Ghidul Roșu Michelin. Criteriile de acordare iau în calcul, bineînțeles, calitatea ingredientelor, gustul, prezentarea preparatelor, prin urmare, măiestria și creativitatea bucătarului sunt decisive.

Haideți să vedem cum arată Top 10 chefi în 2021, după numărul de stele Michelin:

  1. Alain Ducasse, 21 stele Michelin – cel mai de succes bucătar din lume în viață, faimos pentru preparatele sale specifice bucătăriei franceze. Mâncarea lui a fost servită chiar și în spațiu, în 2015, astronauților de pe Stația Spațială Internațională. https://www.ducasse-paris.com/
  2.  Pierre Gagnaire, 14 stele Michelin – tot francez, tot excepțional. Prima stea a primit-o când avea doar 26 de ani și de atunci nu s-a mai oprit. https://pierregagnaire.com/
  3.  Martin Berasategui, 12 stele Michelin – cel mai decorat chef spaniol al tuturor timpurilor, o legendă a bucătăriei basce. https://www.martinberasategui.com/en/inicio
  4.  Yannick Alleno, 10 stele Michelin – s-a născut în Franța și a început să învețe tainele bucătăriei încă din copilărie, în bistrourile deținute de familie în suburbiile Parisului. Bucătar profesionist de mare calibru, Yannick Alleno a pus bazele propriei mișcări culinare, numită Modern Cuisine. https://www.yannick-alleno.com/en/
  5.  Anne-Sophie Pic, 8 stele Michelin – franțuzoaică și ea, Anne-Sophie Pic este cea mai decorată femeie-bucătar din lume. Deține 10 restaurante în Franța, Londra, Elveția și Singapore. https://www.anne-sophie-pic.com/
  6.  Gordon Ramsey, 7 stele Michelin – poate cea mai familiară figură a acestui top, Gordon Ramsey este foarte cunoscut și datorită aparițiilor sale în showuri culinare de succes. Excepțional reprezentant al bucătăriei britanice, Gordon Ramsey a fost decorat de-a lungul carierei cu un număr total de 16 stele Michelin. https://www.gordonramsay.com/
  7.  Thomas Keller, 7 stele Michelin – originar din California, Thomas Keller este foarte cunoscut și apreciat în America datorită bucătăriei lui în stil franțuzesc. Cel mai apreciat și decorat restaurant al său este French Laundry. https://www.thomaskeller.com/biography
  8.  Yoshihiro Murata, 7 stele Michelin – considerat maestru al bucătăriei kaiseki, Yoshihiro Murata este o figură legendară a bucătăriei japoneze, având o carieră impresionantă. http://www.nihonryori-ryugin.com/en/chef/
  9.  Seiji Yamamoto, 7 stele Michelin – cunoscut mai ales pentru modul original în care combină tradiția bucătăriei kaiseki cu tehnicile moderne ale gastronomiei moleculare. http://www.nihonryori-ryugin.com/en/chef/
  10.  Andreas Caminada, 7 stele Michelin – bucătar celebru de origine elvețiană, Andreas Caminada are o filozofie despre mâncare ușor de înțeles: „Eating shall be a journey involving all senses, leaving a lingering impression”. https://www.andreascaminada.com/sites/en/index.html?lang2=en

Chiar dacă aspirațiile voastre în bucătărie nu concurează neapărat cu reputația acestor magnifici ai gastronomiei internaționale, nu strică să mai aruncați din când în când câte o privire înspre farfuriile lor fastuos decorate și să vă lăsați inspirați de spiritul lor creator excepțional. Iar dacă veți fi suficient de norocoși, ceea ce vă și dorim, poate veți (mai) avea ocazia de a gusta experiența unei mese savurate în unul dintre restaurantele lor.

Lasă un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare